Enemy of the State – Inamicul Statului (1998)

Wkro/ March 14, 2014/ Filme de vazut

Enemy of the stateAutor: Stefan GHEORGHIES

It’s not paranoia if they’re really after you.

Exercitarea dreptului la intimitate, fie in mediul online, fie in relatiile de zi cu zi in care patrundem, nu mai cunoaste aceeasi nuanta absoluta. In contextul in care pericole atat din afara granitelor tarii, dar si din interiorul ei, ameninta siguranta cetateanului de rand, statul este indreptatit sa ia masurile necesare pentru a indeparta acele elemente care pun in pericol asa-numita „siguranta nationala”.

Enemy of the State, in regia lui Tony Scoot, aduce in atentia publicului povestea unui avocat prins intr-o lupta de culise a NSA (Agentia de Securitate Nationala din S.U.A.), pe fondul dezbaterilor intense asupra unei legi care atenta la dreptul fundamental la care faceam trimitere anterior.

Robert Dean (Will Smith) este un avocat profesionist dintr-o firma de avocatura, tata iubitor si sot devotat. Cazurile sale nu se intind in sfere inalte si nici nu atenteaza la siguranta avocatului. Insa, lucrurile se schimba in momentul in care Dean intra, fara sa stie, in posesia unei inregistrari video in care era surprinsa uciderea unui congresman. Astfel, avocatul patrunde in lupta interna a unui director executiv din NSA de a musamaliza crima de care se facea vinovat si care viza, intr-un final, adoptarea legii controversate. Izolat de familie, concediat de la firma de avocatura si aparent rupt de orice contact cu cei apropiati, Robert Dean apeleaza la o cunostinta pentru a-l pune in legatura cu o persoana in masura sa il ajute sa afle ce se intampla cu adevarat. Astfel, intervine Edward Lyle (Gene Hackman), un fost ofiter din cadrul NSA, un barbat care traia retras de ochii societatii. Cei doi vor fi fortati de imprejurari sa gaseasca o solutie, in contextul in care agentii NSA ii urmareau si doreau sa ii captureze cu orice pret.

Enemy of the State imbina elementul juridic cu cel specific genului thriller, rezultatul final fiind de apreciat in contextul in care intregul fir narativ este presarat cu diverse schimbari de situatie si scene imprevizibile. De altfel, imprevizibilul este cel care ii guverneaza existenta avocatului Robert Dean. Acesta este fortat de imprejurari sa paraseasca obedienta orbeasca fata de cuvantul legii, indreptandu-se spre diverse fapte care ar putea fi incadrate cu usurinta in sfera infractiunilor. Insa, avocatul este, in fond, pus in fata unei situatii de viata si de moarte, iar alegerile facute pe parcurs sunt cele care trebuie sa ii asigure supravietuirea. Este interesanta si maniera in care Dean foloseste pe parcursul „fugii” sale diverse cunostinte juridice, in incercarea de a-si induce adversarul in eroare. Insa, chiar si folosind toate mijloacele legale si ilegale, avocatul face fata cu greu agentilor bine pregatiti ai NSA. Ajutorul lui Edward Lyle este cel care il mentine activ in lupta pentru aflarea adevarului si rolul sau devine unul esential spre finalul povestii.

Will Smith

Enemy of the State a fost lansat intr-o perioada in care multe dintre mijloacele de supraveghere prezentate in film erau considerate de catre cetateanul de rand poate chiar pura fictiune. Insa, revenind in prezent cand se mai discuta inca asupra modului in care cetateanul se mai bucura sau nu de intimitate atat in mediul public, cat si in cel privat, Enemy of the State isi pastreaza actualitatea prin prisma unui subiect care inca atrage criticile societatii civile.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.