Catre un drept la sanitatie in Romania

Asist. univ. drd. Victor Marcusohn
Avocat Baroul Bucureşti

Rezumat

Termen relativ nou în sistemul juridic internaţional, sanitaţia desemnează un proces datorită căruia oamenii pot trăi într-un mediu mai sănătos; în acest scop se folosesc mijloace fizice, instituţionale şi sociale din diferite domenii, cum ar fi evacuarea apelor uzate şi de scurgere, evacuarea deşeurilor solide, evacuarea excrementelor şi tratarea tuturor acestor elemente 1). 2,5 miliarde de persoane nu au acces la o formă elementară de sanitaţie. Nu întâmplător, dintre toate Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), cel care vizează înjumătăţirea până în 2015 a procentului celor care nu au acces la sanitaţie rămâne printre obiectivele ce înregistrează cea mai mare întârziere. Absenţa sanitaţiei are consecinţe grave asupra sănătăţii, educaţiei şi creşterii economice. În fiecare zi mor cel puţin 5000 de copii cu vârsta sub 5 ani, din cauza diareii, boală direct legată de o sanitaţie defectuoasă. Lipsa instalaţiilor sanitare corespunzătoare din şcoli reprezintă o piedică majoră în frecventarea cursurilor de către copii, în special de către fete. Din punct de vedere economic, starea proastă de sănătate şi nivelul inferior de educaţie, cauzate de lipsa de acces la o sanitaţie suficientă, generează pentru indivizi şi pentru guverne, un cost de cel puţin nouă ori mai mare decât costul necesar rezolvării problemei în sine 2).
Termenul sanitaţie este strâns legat de termenul sănătate publică, date fiind în special bolile provocate de un mediu impropriu.
Pentru a se conforma exigenţelor impuse de drepturile omului, sanitaţia trebuie să fie sigură, accesibilă din punct de vedere fizic, trebuie să implice nişte costuri decente şi să respecte diversitatea culturală.
Apele care trebuie tratate sunt ape de scurgere provenite mai ales din apa de ploaie şi din apele menajere, ce au fost deja folosite în activităţile umane.
În marile oraşe din ţările dezvoltate, sistemul de canalizare are rolul de a drena apele de scurgere ce ies la suprafaţă, prin intermediul jgheaburilor care se varsă în reţelele de ape subterane.
Un alt aspect extrem de important la nivel casnic, îl reprezintă accesul la toaletă.
Considerând dreptul la sanitaţie ca fiind un drept al omului, ne putem concentra atenţia asupra aspectelor politice şi legislative în vigoare şi nu neapărat asupra soluţiilor tehnice, în vederea asigurării accesului la dreptul la sanitaţie. Accesul la sanitaţie nu trebuie limitat nici de guvern, nici de terţi sau de alte persoane fizice. Guvernele trebuie să înlesnească accesul la sanitaţie prin asigurarea unor reglementări care să permită accesul la toalete.
Din punct de vedere legislativ, dreptul la sanitaţie este recunoscut în dreptul internaţional prin mai multe documente, precum Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat şi deschis spre semnare, ratificare şi aderare de către Adunarea Generală, prin rezoluţia sa 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966, şi ratificat de 157 de state.

La nivelul dreptului naţional, unele state recunosc în mod expres, în legislaţia lor internă, dreptul la sanitaţie, iar altele recunosc obligaţia guvernului de asigura sanitaţia şi igiena în beneficiul populaţiei. Astfel, curţile supreme ale Indiei şi Bangladeshului au afirmat că accesul la sanitaţie face parte din dreptul la viaţă.

1) UNICEF Sanitation Programming Handbook, a se vedea http://www.unicef.org.

2) Sanitaţia: un imperativ pentru drepturile omului,  www.cohre.org.