|
|
|
Conducerea revistei
Consiliu ştiintific
Sumar
Sponsori
În atenţia colaboratorilor
Parteneri
Abonează-te
Arhivă
Dezvoltari legislative si jurisprudentiale ale dreptului mediului in Romania
Prof. univ. dr. Mircea Duţu
Universitatea Ecologică, Bucureşti
Rezumat
Modificările şi completările aduse legislaţiei româneşti de mediu şi de urbanism, din perspectiva transpunerii corecte şi depline în dreptul intern, în principal, a directivelor privind evaluarea impactului asupra mediului (Directiva 85/377/CEE, Directiva 97/11/CE şi directiva 2003/35/CE) şi, într-o anumită privinţă, a celor privind conservarea naturii (Directiva 92/43/CEE şi Directiva 2006/105/CE), prin O.U.G. nr. 164/2008 şi O.U.G. nr. 214/2008, se înscriu în plan formal, procesului aderării şi integrării României la şi în UE, iar pe fond exprimă un fenomen mai general, acela de „environmentalizare” a tuturor ramurilor dreptului, în cazul de faţă, a dreptului urbanismului, şi de sporire a garanţiilor procedurale de respectare a exigenţelor ecologice. Specificul conceptual şi de acţiune al normelor aparţinătoare, precum şi regula „independenţei legislaţiilor” care îşi croieşte drum şi în România, îngreunează compatibilizare şi integrarea, într-un cadru coerent, bine articulat, a procedurilor şi regimului actelor administrative pe care le implică un asemenea proces.
Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă situaţia rezultată pentru autorizaţia de construire vizând investiţiile pentru care sunt necesare evaluarea efectelor proiectului asupra mediului şi emiterea actului administrativ aferent (acordul de mediu, avizul Natura 2000), referitor la care au apărut elemente noi, legate de asigurarea participării (informării, consultării) publicului la procesul de luare a deciziei şi accesul la justiţie în materie cu implicaţii asupra contenciosului aferent. În acelaşi timp, ca aspect pozitiv, se remarcă receptarea, şi la nivelul jurisprudenţei, a fenomenului „intersectării” dintre mediu şi urbanism, în sensul unui „imperialism” al legislaţiei environmentale 1).
1) Într-o recentă decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (nr. 4607 din 9 decembrie 2008, nepublicată) s-a făcut o interesantă interpretare a injoncţiunii reglementărilor legale privind protecţia patrimoniului arheologic în dreptul mediului, spre a justifica interesul legitim al unei asociaţii neguvernamentale de a acţiona în justiţie şi, astfel, calitatea sa procesuală activă. Astfel, instanţa supremă a statuat, mai întâi, că obiectul acţiunii îl constituie anularea unui certificat de descărcare arheologică (act administrativ prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic) şi apoi că situl în cauză este enumerat printre zonele protejate cuprinzând valori ale patrimoniului cultural de interes naţional (prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a II-a – Zone protejate). Trecerea la domeniul environmental este făcută prin luarea în considerare a faptului că definiţia noţiunii de mediu, prevăzută în O.U.G. nr. 195/2005, cuprinde „inclusiv valorile materiale şi spirituale”, şi deci „şi componenta de patrimoniu cultural”, iar legătura cu materia dreptului procesual, pe calea recunoaşterii legislative a principiului participării publicului la luarea deciziilor privind mediul şi, respectiv, a acelui potrivit căruia „protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor publice, centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice”. Legislaţia de mediu recunoaşte expres organizaţiilor neguvernamentale posibilitatea acestora de a acţiona în justiţie, consacrând dreptul la acţiune în probleme ce vizează protecţia mediului, deci şi a patrimoniului cultural.
„În acest context, în care protecţia mediului constituie un obiectiv de interes public major şi regimul legal de protecţie şi conservare a patrimoniului este un regim mixt, de drept public şi drept privat, cu preeminenţa primului, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantei (o organizaţie neguvernamentală – n.n. M.D.) nu poate fi apreciată ca lipsită de legitimitate în sensul dreptului privat.” Pentru a argumenta existenţa şi a condiţiei vătămării unui drept sau interes legitim, Curtea arată: „... acceptând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile privind mediul (inclusiv cu referire la patrimoniu), vătămarea trebuie examinată tot în contextul principiilor generale recunoscute pe plan naţional şi european în cadrul cărora principiul precauţiei, precum şi cel al prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor, duc la o altă perspectivă asupra acestora.”